In ultimele zile ale anului trecut,sub presiunea ideilor si a frustrarilor cotidiene mi-am declarat resuscitarea sociala.Imediat am realizat ca viitorul apropiat va fi nimic altceva decat niste pagini patate cu sacrificii si compromisuri.Orizontul a devenit retroactiv(si eu impreuna cu el).Nici o teorie nu se mai aplica practic,nici o parere nu mai are vre-un impact asupra vietii.Toate sunt acum o amintire....
"...Dar parca iarna n-a plecat.Parca suntem iarasi amandoi in acel vis deja supraestimat,incercand sa ne gasim calea prin ceata.E trist cand te gandesti ca soarele s-ar putea sa nu mai rasara.Sti ce e mai trist?Cand iti place ca e intuneric."
"-Si de ce nu mi-ar placea?Sunt o suma de amintiri frumoase.Eu iubesc amintirile,doar ele ma definesc ca persoana...
-Iubire,eu sunt doar clipele ce au trecut,niste clipe nefericite.
Ea nu a zis nimic si a plecat,suparata si dezamagita.
El a ramas in strada,dezamagit si cu inima franta.Anotimpurile nu l-au iertat si au trecut peste el incet,cu scopul de a-l trezi din depresia constanta.Au trecut peste el pana cand iarna s-a instalat complet in sufletul lui rece.Dar era prea mult...
Si-a luat inima in dinti si a fugit dupa ea.Curand a realizat ca ea nu era departe,era chiar mai aproape decat se astepta.Si-a asumat toata vina si acum.....imita trecutul.
"Iarna e in sufletul celui ce plange cu lacrimi de zapada.Doar dragoste pot sa iti dau.Totul e asa fragil si....mi-e frica."
