Aproape nimic

In urma cu 10 ani

Linistea serii ma ingrijora.Ingrijorarea,ca sa fiu mai precis,facea parte din farmecul acelei seri.Aveam 7 ani si era o lume de vis.Stateam pe un butuc si nu imi amintesc ce faceam acolo.Poate ca asteptam luna sa apara,poate voiam s-aud broastele oracaind in departare sau cosasii sa cante in iarba uda.Nu prea aveam dorinte atunci.Gradina cu flori din fata casei imi parea o jungla,cateodata ma pierdeam prin mireasma florilor,incercand sa numar speciile in parte,si creeam inconstient o amintire.Nu stiam sa iubesc,sa sufar,sa imi fie dor,nu cunosteam notiunea timpului ,nici macar nu stiam cum sa definesc unele emotii,dar traiam din plin.
Linistea serii incepusem s-o ignor.Acel moment a fost primul in care nu mi-a mai fost frica de intuneric.

Prezent

Depresie,tristete,suparare.Ce cuvinte frumoase,dar care caracterizeaza niste stari cumplite.Izolat de realitate si de societatea acestor vremuri,tind sa cred ca sunt un caz pierdut.

"-Doua pachete de tigari,va rog...
-Nu sunt numai Winchester,zise nenea de la magazin in timp ce spala paharele mizerabile intr-o apa nu prea incolora.
Eu stau cateva clipe tacut,injurand si tunand in gand de toate cate's pe lume.
-Cola?
-Maine numa.
Nervii se suprapun.
-Atunci dati-mi un pachet de Wincester si ...(ma uit in frigiderul deconectat de la priza,un dulap mai bine zis,in care sticlele aveau un aranjament haotic) o apa minerala.Pe datorie.
Ies afara,dar nu inainte de al saluta pe "nenea de la magazin",care imi era simpatic si care avuse,si fata de care am,un respect as zice eu normal.Afara,niste vechi amici incercau sa ma ignore subtil,ii salut si pe ei si imi vad de drum.Strada s-a reabilitat in urma cu ceva timp si nici acum nu m-am obisnuit.Avea alt aspect atunci.Ma gandesc la viata mea austera.Ma ganedesc la incapatanarea mea de a nu face parte din lumea asta infecta,pe care sociologii o numesc societate,pe care eu o numesc ansamblu unitar smolit.Ma gandesc....
Ajung acasa.Intru direct in camera mea si ma pun la calculator.Deschid Winampu',ma uit peste playlist si caut o melodie care sa imi placa.O gasesc.Iau o foaie si un pix si scriu postul asta."

Poate ca ma mint singur,poate ca sansa e dupa gard si mi-e prea lene sa ma uit.Florile se ofilesc pana la urma,frunzele cad cand lumea se schimba la fata,totul e un proces repetitiv si cateodata inutil pentru oameni.Nu si pentru mine.Sunt inca aici.


Peste 10 ani

Linistea salbatica imi sageata emotiile.Aveam alte cuvinte atunci.Zilnic,un nou santier in cap,zilnic,oameni din ce in ce mai haini.Eram o aeronava ce decola din infern si se indrepta spre stele.Eram un fotoamator al peisajului meu natal.Peisajul s-a schimbat intr-un haos urban si bolnav din care abia asteptam sa ies.Nu stiu daca am iesit,prezentul meu nu a fost conturat inca.Atunci imortalizam viitorul dintr-un spatiu plin de trecut.
Totul era o minciuna.Timpul e imperceptibil.